Acest site utilizeaza cookie-uri

Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.

Modifica setarile

Rezervatia naturala Pestera Poarta lui Ionele


Peștera este semnalată de J. Vass încă din 1857, iar în 1921 este cercetată de P. Chappuis, R. Jeannel si Emil Racovita.

În anul 1986 în timpul filmărilor pentru lung metrajul Flăcări pe comori în regia lui Nicolae Mărgineanu, cascadorul speolog Viorel Roru Ludușan explorează a doua intrare în peșteră, un aven care debușază în galeria principală în zona intrării. În film a fost introdusă o secventă din acest loc.Tot atunci identifica și intrarea în Galeria Polaris dar din lipsă de timp nu o explorează.

Abia în 1988, în timpul explorărilor din peștera vecina, Zgurăști, membrii Alpin Speo Club Polaris Blaj, la o tură de încălzire se cațără pe hornul din finalul peșteri și explorează Galeria Polaris. Cu această ocazie Viorel Ludușan realizează o hartă detailată a peșterii. În anul 1989, tot ei realizează amenajarea turistică a peșterii.

În 1999, peștera Poarta lui Ionele a fost declarată monument al naturii și inclusă pe lista ariilor protejate din România.

Peștera Poarta lui Ionele este locul in care ies la lumină apele ce se pierd în ponoarele și dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa (Dealul Frumos) si cătunul Mununa. Această a fost dovedită de colorările cu fluoresceină. facute de speologii clujeni. Este aceiași apă ce trece prin Peștera-aven Ghețarul de sub Zgurăști care se găsește la 130 m distantă. Colorările cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăști au apărut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legătura dintre ele, dar și viteza extrem de mica de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staționează. Apa saturată cu calcar dizolvat precipită pe distanța dintre peșteră și vărsarea în Ordincușa, 150 m mai jos și formează frumoase cascade de travertin și gururi..

Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 22 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiș întâlnim izbucul sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peșterii cotește în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă ușor datorită aderenței podelei, în fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peștera își pastrează profilul avand podeaua acoperită de pietriș sau bazine de tip gur. După 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peșterii de la acest nivel.

Dacă la ultimul cot escaladăm marele dom de pe partea dreaptă, după 12 m. ajungem în galeria superioară. Este mult mai strâmtă și urcă în trepte. Găsim și câteva formațiuni modeste, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale.

Peștera este inundată o mare parte din an, după cum o dovedesc și pereții care au diferite culori în funcție de nivelul apei.

Sursa: wikipedia

Unitati de cazare din zona