Daca navigati in continuare pe acest site fara a schimba setarile privind cookie-urile, vom presupune ca acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe acest site. Puteti schimba setarile privind cookie-urile in orice moment. Pentru a afla ai multe, cititi Politica de utilizare cookies.
Hanul lui Manuc
In 1806, Manuc ajunge in capitala Tarii Romanesti, si este silit sa se stabileasca aici pe termen lung din pricini legate de razboiul ruso-turc.
In a doua jumatate a aceluiasi an incepe constructia hanului, ce va fi terminata in 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativa, deoarece Manuc dorea ca hanul sau sa nu aiba alura de fortareata a celor din secolul al XVIII-lea.
Terenul pe care este construit a apartinut, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Curtii domnesti. Odata cu acest teren Manuc Bei mai cumpara si alte mosii: Dragomirestii din Vale, Dragomirestii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Tramudeasca, Giulesti, Popesti, Mudurgan, Brobodet, Hagi-Gheorghe, Cuhnesti, si altele, pomenite in testamentul sau din 1815.
Arhitectura exacta a hanului in configuratia sa initiala nu se cunoaste, insa, din descrierile de la inceputul secolului al XIX-lea reiese ca la subsol se aflau 15 pivnite boltite, la parter existau 23 de pravalii, doua saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucatarii si un tunel in care incapeau cam 500 de persoane.
Etajul dispunea de 107 odai, cele mai multe folosite pentru oaspeti. In curtea interioara exista o cafenea si o mica gradina cu fantana arteziana. Intre fatada dinspre Dambovita si rau se costruise un chei de piatra, lat de peste un metru. Mai tarziu, dupa ce Dambovita a fost canalizata pentru deschiderea Halei de Carne, langa aceasta fatada s-au mai adaugat cateva pravalii.
Dupa terminarea razboiului ruso-turc, Manuc se muta cu familia sa la mosia Hincesti.
Distanta mare il impiedica acum sa mai traga toate foloasele de pe urma hanului, astfel ca hotaraste sa il vanda.
Deoarece toti copii sai erau minori la acea vreme, averea este administrata de o epitropie. Cea mai mare parte a averii se afla in Tara Romaneasca si era greu de administrat, asa ca epitropii mostenitorilor decid sa arendeze toate proprietatile.
In decembrie 1827, toate averile din Tara Romaneasca, inclusiv hanul, sunt luate in arenda de Dimitrie D. Dedu si Nicolae Alexiu.
